Supermarketuri occidentale în traducere românească

Text trimis de Silviu:

Mare a fost bucuria cand tara noastra milenara -Romania- a fost acceptata ca membra a Uniunii Europene. acest lucru, fireste, a favorizat o sumedenie de posibilitati de ,,occidentalizare”, adica, altfel spus, inca de la inceput s-a incercat sa facem si la noi sa fie ,,ca la ei”. Prin urmare, am imprumutat diferite masuri, reguli, ordonante, legi, metode etc. din Occident si am incercat aplicarea acestora (si) la noi in tara. Doar ca de cele mai multe ori, am senzatia acuta unei sincronizari intortocheate, pe deandoaselea. Alinirea Romaniei la nivelul tarile europene cunoaste mai degraba o sincronizare… pe dos, conform proverbului romanesc: ,,lupul isi schimba parul dar naravul ba”… sau ,,unde dai si unde crapa.”  Povestea mea se petrece la tara, intr-o zi calduroasa de primavara, aprilie, 2008, in judetul Alba.

De apreciat faptul ca nu doar in marile orase, dar si la tara au inceput deschiderea de ,,supermarketuri”, spatii publice de unde orice om de rand isi poate achizitiona cele necesare pentru traiul zilnic. Cand rostesc cuvantul supermarket ma gandesc, la un spatiu destul de extins, produse variate, personal calificat, promt, gata oricand sa te ajute in alegerea produselor dorite, marfa bogata, diversificata s.a.m.d. Povestea se opreste asupra momentului de gratie, cand aflandu-ma intr-un astfel de supermarket rural, cautam impreuna cu verisoara mea sa cumparam mezeluri. E drept nici noi nu stiam exact ce dorim, cert e ca doream ceva bun, nici foarte scump… un salam cu sunca, parizer de sunca, ceva in genul acesta. Vitrina frigorifica a supermarketului, da, avea, intr-adevar, 2 sau 3 sortimente de salam si 2-3 sortimente de parizer. Asa ca ne-am luat ragazul specific si necesar cumparatorului de a observa, selecta, catari produsele oferite… cu alte cuvinte de a ne decide ! Acest lucru nu impiedica, evident, in niciun fel vanzatoarea sa serveasca ceilalti clienti pana la hotararea noastra sau clientii sa fie opriti pentru a-si continua cumparaturile la raionul de mezeluri. Dar, surprise, surprise !!!… am fost avertizati si mustrati pe un ton oarecum agresiv si jignitor de catre urmatorul client (un barbat trecut de 40 de ani… cu siguranta, locuitor al acelui sat): ,,Vai Doamne… dar dumneavoastra cu ce credeti ca noi traim, cu rahat ?! ” Initial, nu mi-am dat seama despre ce ,,rahat” vorbeste domnul, caci noi nu ne uitam deloc la rahat (oare domnul visa la cozonac cu rahat?… tot ce se poate…), ci in vitrina cu mezeluri, hotarandu-ne asupra a ceea ce urmeaza sa cumparam. Mai tarziu am inteles – facand analogia cu cetateanul turmentat din scrisoarea pierduta a lui Caragiale ca domnul din aceasta intamplare nu intelege mecanismele unui supermarket si mai ales nu isi cunoaste drepturile de cumparator. Ceea ce ma indreptateste sa cred: fie nu stie cand cumpara ce sa ceara, fie accepta sa cumpere ceea ce i se ofera (ex. “dati-mi o bara de salam”… si vanzatoarea ii ofera sortimentul pe care il are mai la indemana), fie… era, in fond, “turmentat” la propriu; vorba aceea: ,,Eu cu cine votez…?”