Hoţ fără cazier!

Stau şi mă întreb. De ce ne-ar respecta cineva, pe noi, românii (italienii, sau spaniolii, sau francezii, sau nemţii, sau locuitorii din Patagonia, sau Papua Noua Guinee, sau Burkina Faso!) dacă nu sîntem în stare să ne respectăm noi între noi, românii? Dacă eu, român, în propria mea ţară, nu sînt respectat. Dacă eu, român, în propria mea ţară, sînt considerat, fără motiv, cazier şi antecedente, un potenţial hoţ.

Cash & carry de la capătul Clujului. Umplu frumos coşul, stau civilizat la coadă la casă, dau o bască de bani, iar cînd dau să ies mă şi încolţesc doi tipi în halate albe să-mi confrunte factura cu conţinutul coşului. Oare n-am furat ceva? Mai şi pune o ştampilă pe factură, un fel de viză de liberă trecere. (Am fost la magazinul geamăn din Ungaria, la Debrecen, şi nu mi s-a întîmplat aşa ceva.)

Cash & carry de la celălalt capăt al Clujului. Déjà-vu! Înghesui în coş toate fanteziile lui nevastă-mea, mă pun în şir ca toţi oamenii la coadă, decartez o căruţă de bani şi, cînd dau să ies, doi indivizi în halate (albastre, de data aceasta) îmi iau factura la puricat şi îmi fac vraişte prin coş fără jenă. Oare totul e în regulă, oare nu-i nimic în plus în coş faţă de ce scrie în factură? Sigur, în final primesc ştampila  cu OK-ul de liberă trecere. (Am fost la “omologul” din Ungaria, tot la Debrecen, şi nu mi s-a uitat nimeni în coş.)

Hipermarket-uri mai vechi sau mai noi. Dai să intri, însă un tip îţi pune în vedere că trebuie să-ţi sigileze geanta într-o pungă pe care scrie, mare, “SECURITATE”. “De ce?”, întreb. “Eh, e mai bine aşa!”, îmi răspunde pe un ton suspicios. Şi continuă: “Să nu vă uitaţi portmoneul în geantă!”. De parcă nu ştiu că hipermarket-urile nu sînt muzee în care intri să vizitezi, ci magazine unde cumperi. Cu bani! Aşa că iau portmoneul într-o mînă, telefoanele mobile în cealaltă, iar coşul îl împing cu burta (tot mai proeminentă, din păcate!). Copilul e mare, bine că nu mai trebuie să-l ţin de mînă. E drept, nu toţi au parte de acest tratament. Nici nu ar fi posibil, pentru că personalul nu ar face faţă fluxului mare de cumpărători, astfel că selecţia este pur aleatorie sau, mai degrabă, discriminatorie. (Am intrat la cumpărături într-o grămadă de hipermarket-uri din aceleaşi reţele şi în Italia, şi în Franţa, şi în Germania, şi în Olanda, şi în Belgia, şi în Ungaria – şi n-am fost pus în asemenea situaţii jenante.)

Îmi place să cred că toate aceste metode de prevenire a furturilor din magazine sînt forme ale excesului de zel din partea cîtorva angajaţi. Altfel ce rost mai au camerele de supraveghere video? Ar fi însă momentul ca zeloşii să înceteze (poate ar trebui să aibă un cuvînt de spus şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului) pentru că, dacă noi între noi nu ne respectăm, atunci nici nu vom putea avea pretenţia să ne respecte alţii.