Amstel. Povestea unui alcoolic îndrăgostit (varianta scurtă)

Sînt fan Amstel. Îmi place berea asta de dinainte să beau orice fel de alcool (adică pe la 10 ani, cînd am început cu ciocolate ROM…dar asta e altă poveste). Atunci, mă uitam la Champions League şi Amstel era sponsor. Ştiam atunci că atunci cînd o să cresc mare şi alcoolic o să beau Amstel. Bineînţeles că, liceean fiind, am băut Ursus ca toţi clujenii care susţin economia locală şi pe cea din buzunarul propriu. Ursus “verde” de obicei şi “roşu” cînd eram “în bani”. A venit facultatea, părinţii nu mai îmi sponsorizau beţiile, aşa că am trecut la flacoane de doi litri: Burger, Neumarkt şi cine mai ştie ce poşirci (la un moment dat, luam vin la 2 litri mai ieftin ca berea, dar şi asta e o altă poveste). Într-un final mi-am găsit un job şi, avînd salariu de om mare, mi-am permis să trec înapoi la Ursus (nu mai exista verde) şi uneori Stella (reclamele-s de vină). Anul trecut, am aterizat de cîteva ori, din întîmplare, în peninsula iberică. Acolo, un frigider prietenos şi rece (ai fi zis că o astfel de combinaţie e imposibilă) mă aştepta de fiecare dată cu Amstel. Am ştiut atunci că am gustat din dragostea adevărată.

Cînd am revenit la Cluj, mă resemnasem cu gîndul că n-o să mai îmi fericească buzele, dar într-o seară am redescoperit-o într-un magazin din Grigorescu. Doză la 500. Nu au trecut două zile, ce să vezi, Amstel şi la nonstopul din Piaţa 14 Iulie, în acelaşi cartier, doză la 330. Eram împlinit, viaţa mea avea din nou un sens. Mi-am umplut frigiderul, unul nu atît de prietenos, dar măcar răcea bine. Însă, într-o zi care nu anunţa nimic (ca să folosesc o expresie din Champions League), Amstel a dispărut din ambele locuri, fără urmă. Vînzătorii mă tot amăgeau că o să mai primească, dar, cînd unul dintre ei m-a întrebat dacă nu mai bine iau un Heineken, că-s la fel de bune, am ştiut că n-o să mai calc pe-acolo. Sînt dispus să-mi părăsesc familia, să bat drumuri nemaibătute, să mă iau de gît cu ţigani, mîţe vagaboande, vagaboande şi balauri cu şapte capete, dar îndreptaţi-mi mersul prea drept şi privirea prea trează către locul unde se ascunde dragostea mea. Ofer recompensă.