Cum să-ți alegi bicicleta potrivită (I)

Mihai își face debutul pe Shopping Stories cu un serial despre cum să ne alegem bicicleta potrivită, povestindu-ne din experiența personală.

sursa foto: www.latrecut.ro

Fain lucru sa ai o bicicleta am zis, cand ma plimbam prin parc si ma gandeam la ce pot face sa ma mai misc, mai ales ca in copilarie am avut un Pegas pe care l-am exploatat la maxim iar in adolescenta am fost printre norocosii care s-au ales cu un MTB. Ajuns la facultate in Bucuresti am uitat de ele, m-am luat cu serviciul si am ramas doar cu amintirile si dragostea pentru doua roti.

Avand un stil de viata preponderent sedentar m-am decis sa includ in programul meu zilnic mai multe activitati care sa implice efortul fizic si de aici pana la bicicleta nu a fost decat un pas; nu sunt genul care sa stau agatat de fiare si nici sa alerg pe o banda rulanta ca un hamster prin cine stie ce gym cu fel si fel de indivizi, asa ca dorinta de a achizitiona o bicicleta a castigat imediat ce am eliminat toate optiunile pe care le aveam; imi doream sa ma misc liber, sa nu ma coste decat mancarea din frigider si sa explorez noi locuri din Bucuresti altfel decat din masina sau mijloacele de transport in comnun.

Stiam in mare ce piese are o bicicleta, ca saracu Pegas a fost de multe ori banc de teste; imi amintesc si azi cu placere de vremea cand faceam pene; ori de cat ori faceam o pana aveam 2 probleme:

Trebuia sa demontez roata, ce implica murdarie (da mie imi placea – eu si tractoristii, la mama/bunica nu), loc prin curte ocupat ( o sa radeti, dar nu mergea reparatia decat daca bicla era pe beton cu rotile in sus, fix pe trotuar, in curte, pe unde trecea toata lumea), scule pierdute (asa bucuros eram cand terminam ca le puneam la loc dupa 2-3 zile), rugaminti la bunicu/bunica sa scoata sculele dosite + cam juma de zi(daca toate mergeau ca unse) – timp numa bun de joaca – pierdut cu operatia. Daca prima parte tinea mai mult de mine, a doua era cea mai delicata: trebuia sa ma rog de bunica, o prietena de’a bunicii, bunicu, ceva neamuri mai apropiate, mama, tata (fix in ordinea asta erau abordabili) sa imi finanteze pana; si aici era la sentiment – „nu, ca nu esti cuminte, nu ca nu ai facut aia, nu ca ai luat 4 la…”, „nu ca ai lasat sculele imprastiate” etc., tineam si 3-4 zile bicla cu rotile in sus (acum se intelege de ce era pe trotuar) pana gaseam un partener care sa bage banu’ (ca se saturase de impiedicat in biciclu zilnic); dupa ce faceam rost de gologani, hopa la vulcanizare. Ala ocupat nevoie mare, schimba omu roti la camioane, dube, masini – eu mucos: „Nenea!?! Imi faci si mie pana la camera asta?” „Du-te maa!” Asta la inceput prin 90’ ca dupa aia au aparut mai multe vulcanizari si incepuse sa mearga mai usor

Hihi, de unde si experimentu: am zis eu odata, ce ar fi daca in loc de camera ii pun un furtun? Am gasit repede subiectu prin curte, l-am operat si l-am introdus! Acum vine partea distractiva: mergand cu bicicleta am observat ca sar cate un mic hop ori de cate ori roata ajungea cu capetele furtunelor pe asfalt; mai rau era cand se sinconizau aia de pe fata cu cea de pe spate ); daca se nimerea sa am ceva vale de coborat era cel mai distractiv – dii calutuuu; dar cum drumurile nu erau extraordinare m-am obisnuit repede! Mai nasol a fost cand a vrut sa unde bunica rosiile, si a observat ca lipsesc vreo 2 metri de furtun – a iesit cu scandal ). Era si o parte buna – nu mai faceam pene, deci eram independent!

Asa ca, tot experimentand, mi-am facut o baza de cunostinte cu privire la principalele componente ale unei bicilete.

Va continua.