Nu sunt o mare consumatoare de pâine, dar cum sunt o adoratoare a pâinii prăjite unse cu unt mă văd obligată să o cumpăr de unde apuc atunci când rămân fără şi îmi vine pofta. Deşi am aşteptări mari de la o pâine şi o prefer pe cea scosă proaspăt din cuptor, mai exact dintr-un cuptor anume din cartierul unde stau, s-a întâmplat azi să cobor la Minerva, din spate de la McDonald’s, din Mănăştur şi să pun mâna pe prima pâine albă care mi-a venit la mână, „expediată” tocmai din Fodora, de la punctul de lucru „Vultureni”. Ce am găsit în pâine se poate vedea în imagini, iar în privinţa apetitului meu, acesta s-a transformat în dezgust şi frustrare. Urmarea? De câteva ore citesc tutoriale despre preparatul pâinii acasă şi abia aştept weekendul să-mi pun la încercare cuptorul şi îndemânarea. Până la urmă, cât poate fi de greu să coci o pâine? (Pentru doritori propun AICI tehnica lui Richard Bertinet, un brutar englez care chiar ştie ce face).
Deoarece trecusem deja de piață, m-am oprit la Cora să iau căpșuni. De obicei legumele și fructele le cumpăr din piața agroalimentară fiindcă îmi par mai proaspete decât cele din supermarketuri, plus că există mai multe opțiuni. Dacă în piață este mai greu să-ți alegi merele sau castraveții deoarece se uită tanti urât la tine, în supermarketuri ai libertatea de a alege ce vrei, de a pipăi, de a te răzgândi… Foarte convenabil, dacă nu te deranjează ca pe roșiile cumpărate să fi pus mâna încă o mie de oameni înaintea ta. Eu tolerez în principiu chestia asta fiindcă legumele se curăță, fructele se spală… Totul însă până la căpșuni! Cei de la Cora tratează căpșunile ca pe ceapă, ceea ce mi se pare o prostie având în vedere cât de perisabile sunt. Să vezi cinci oameni care scormonesc toți deodată printre căpșuni cu mâinile goale, roșii și lipicioase de la fructele strivite, alegându-le pe cele mai… mari, sau cine știe după ce criterii, îți cam taie pofta de “fructul dragostei”. Mie cel puțin mi-a tăiat-o. M-am tot uitat să văd, poate era pe undeva vreo ustensilă cu care să ți le bagi în pungă. Nimic. Am așteptat să termine lăcustele de ales, am făcut poza cu mâna în căpșuni pentru exemplificare, dar am ales să cumpăr a doua zi din piață, unde tanti de la tejghea, cu mâna într-o pungă, a ales căpșunile pentru mine.
Încerc să înțeleg care este logica sloganurilor în alte limbi decât cea oficială a țării. Suntem un popor atât de poliglot? Am mari dubii… Credeți că în Franța veți vedea pe undeva bannere cu “Just do it” și “I’m loving it”? Bien sûr que non…
Întocmai ca și sloganul stupid al Prima TV, “We love to entertain you!“, pe care probabil îl pricep cam jumătate din privitori, cei de la Unicredit vin și ei cu unul în păsărească:
Poza de mai jos a fost postată de cunoscuta Ellen DeGeneres, gazda show-ului cu același nume, pe contul său de Twitter (@TheEllenShow). Nu cred că mai are nevoie de explicații. După cum spunea și Ellen, “If you don’t know what’s wrong with this photo, you might be the person who made the flyer”.
EurOu produce ouă. Românești dar în același timp europene. Ouăle provin de la găini crescute la sol, hrănite natural cu cereale. Găinile se mișcă liber în interiorul adăpostului unde au mâncare, apă și zone de odihnă. N-am băut nimic, v-am citit ce scrie pe cutia cu ouă. Mă bucură faptul că găinile se relaxează la spa și se mișcă liber, dar mă deranjează că numai două ouă din cele zece din cutie provin de la astfel de găini privilegiate. Cel puțin așa reiese de pe ambalaj. Păi și restul de la ce fel de găini provin? De condiție joasă? Și mai important, cum știu care-s ouăle high-quality? Ar trebui să aibă un de fel de secțiune business class în cutie, să fie așezate în puf, ceva, pentru a le putea deosebi (Mersi Diana pentru poze)
Luna trecută a apărut şi în România „Simbolul pierdut”, de Dan Brown , un volum din aceeaşi serie cu „Îngeri şi demoni” sau „Codul lui Da Vinci”. Bineînţeles că şi-a luat loc de cinste în toate librăriile, să-şi completeze intelectualii colecţia. Apare şi în Cora sau Carrefour în zonele de carte şi costă în jur de 40 și ceva de lei. Prea scump, aştept ecranizarea.
Dar cînd mă plimb prin Polus, nu se poate să nu intru la Diverta (îmi place locul de pe vremea cînd acolo fiinţa Libris). Şi acolo tronează Dan, cu a sa recentă capodoperă. Dar cu 20 de lei mai scumpă decît în hipermarketuri. Iar Diverta e la 50 de metri de Carrefour. Care-i faza? Ce mi se oferă în plus? E aceeaşi carte, aceeaşi copertă. Pentru punga-brand de la Diverta? Nu, mulţumesc.
Mai mult, pe Diverta online, cartea e cu mult mai ieftină ca în magazin. Mă întreb, oare la ăştia nu li-i bine în Polus sau au impresia că există chiar atîţia „intelectuali” cu fiţe cărora nu le pasă de preţ? La fel ca la Bamboo, totul mai scump, pentru iluzia (deşartă) de high-class. Dar pînă cînd?
A venit vremea pentru o nouă tură de shopping exotic. De data aceasta am dat click pe toate reclamele de pe Cancan, Libertatea, din emailurile spam, ce mai, am clickuit tot ce ar clickui un neiniţiat în capcanele Internetului și am selectat cele mai inutile, neverosimile, mincinoase și periculoase produse pe care le-am găsit pe parcursul unei jumătăţi de oră. Behold (click pe imagini pentru a le mări):
***
Coșul de gunoi cu peisaje din Caraibe
Coșul de gunoi cu peisaje din Caraibe. Excelent, ce-ți poți dori mai mult decât să admiri coșul în timp ce te… speli pe dinți, și să-ți imaginezi că ești în Caraibe?
***
Pastile anti mahmureală
Voi știați de existența produsului de mai sus? Cum naiba a reușit să rămână anonim până acum este un mister… Poate fiindcă nu funcţionează?
***
Mini încălzitoare pentru mâini și picioare
Nu sunt sigur ce se întâmplă în plicul ăla, dar ar putea fi ceva radioactiv, mă gândesc.
***
Afrodiziac pentru ea (Spanish Fly)
Extract de muscă spaniolă, fără gust, fără miros, fără efect… Dacă ți-l torni în cap s-ar putea să tragă muștele la tine mai mult ca de obicei.
***
Saună mobilă Total Sauna
Îi mai zice și cort în limbaj popular.
***
Prosolution Pills
După 10 cutii concurezi cu elefantul, după 20 cu balenul.
***
Cameră de luat vederi falsă
Nu era interesant ca de un milion de lei să stropească cu apă măcar?
***
Xtreme Bra
Încerc să-mi imaginez fața bărbatului care încearcă să desfacă un Xtreme Bra. Asta dacă n-a fugit când l-a văzut… Vomitând.
***
Zein Cremă cu (h)aur și (h)argint
Cremă cu aur pentru faraoance. La cinci milioane cât costă, cred că dușul zilnic iese din discuție…
Iulius Mall are de toate, doar este mall. Asta include și o colecție de sâni before/after, courtesy of Dr. Lucian Fodor, PhD, care după 6 ani de specializare în Israel și SUA nu știe să-și facă reclamă într-un mod mai discret. Unu la mână, prin Iulius Mall circulă și copii, care probabil că nu vor înțelege prea bine ce fac tantile alea în vârstă din poze. Doi, unii se duc să mănânce, de exemplu eu, și sunt întâmpinați pe drum de peisajul mamar, deloc încântător. Nu, bulinele alea gri nu ajută la nimic.
Ăștia de la IPB nu-s proști. Știu că părinții sunt economi, pe când copiii ar da orice să aibă cele mai scumpe și moderne rechizite, așa că apelează la ei folosind un tertip ieftin. Doar că instigarea la competiții de acest gen nu este tocmai corectă și nici recomandată în educația unui copil. Dar cui îi pasă?
Niciodată n-am simpatizat Western Union. De fapt în scop personal le-am folosit serviciul o singură dată iar comisionul pe care a trebuit să-l plătesc mi s-a părut hoție la drumul mare. Ieri eram într-o agenție bancară și, așteptând, mi-a atras atenția un fluturaș Western Union de pe care mă privea languros o babă cu aspect de centuristă. Deși am încercat să-mi imaginez la ce ar putea face reclamă, nu am reușit, așa că am luat pliantul să mă dumiresc. Pe poză scria “pot să primesc o reducere când trimit prima dată bani în străinătate?” și mai jos un DA! mare și entuziast. Să fim serioși, reducere? Nici gratis să fie și nu… Apoi mi-am dat seama că reducerea se referă totuși la trimiterea de bani în străinătate, dar atunci care-i legătura cu madama grotescă? Întorc fluturașu și mi se dezvăluie o poveste halucinantă, produsul unor minți complet rupte de realitate. O puteți citi mai jos, dar vreau să fac niște observații. Unu la mână, l-aș ruga pe copyrighter-ul responsabil de această stupiditate să coboare din lumea lui de corporatist de la etajul 10 la nivelul solului, în lumea reală, unde va afla repede că șansa ca în România să existe pensionare de 63 de ani care să fie interesate de colecțiile de modă ale unui celebru stilist milanez este aproape nulă. Și cu atât mai puțin pensionarele – mame de căpșunari. În al doilea rând, cadrul în care este plasată babeta pare a fi foarte românesc, ceea ce anulează posibilitatea ca reclama să fi fost concepută pe alte meleaguri și tradusă de Western Union filiala românească. Sau poate n-am eu simțul umorului. ps. Decât să trimiți bani în străinătate cu Western Union, de valoarea comisionului îți iei bilet de avion dus-întors, mai vezi lumea, vizitezi rudele și faci personal shopping de la stiliști milanezi… ca noi toți
Nu v-am mai îngrețoșat de ceva vreme așa că ar fi timpul. Am fost în Cora să-mi cumpăr niște ingrediente pentru sandwich-uri. Printre altele am cumpărat și o cutie cu cremă de brânză cu verdeață Almette de la Hochland (știți reclama aia în care o tipă în extaz tot repetă Almetteee, Almeetttee…). Mie îmi place Almette cu verdeață, cu ceapă verde și cu hrean. Drept urmare știu care-i sunt “caracteristicile”: să fie cremoasă, să se poată întinde pe pâine, dar să păstreze o anumită consistență. În cutia luată ieri am găsit însă cu totul altceva: o chestie lichidă care nu semăna deloc cu ce eram eu obișnuit. Am zis, mă, cine știe, o fi într-atât de proaspătă încât n-o fi avut vreme să se închege. Am mestecat în ea cu o linguriță și am băgat-o în frigider până a doua zi. Din păcate nici o schimbare până astăzi. Evident că n-am putut mânca din ea (eventual puteam să o beau..) și probabil că n-o să-mi mai iau altă dată fiindcă mi-am făcut scârbă. Expirată nu era, termenul de valabilitate fiind până în 08.11.2009. Se poate să fi fost ținută la o temperatură improprie, nu știu. Dacă mă înșel cumva și știți voi că așa ar trebui să arate, vă rog să mă atenționați.
…dacă ești femeie și ai cupa 93D. “Ți-au adus o promovare. Merită măcar un telefon” - asta stă scris pe o machetă publicitară din ziarul Gândul, machetă a fundației Renașterea ce promovează un număr de telefon unde femeile pot suna pentru a afla mai multe detalii despre diagnosticarea cancerului de sân. Sunt curios, oare toate femeile care au văzut macheta rezonează cu ideea? Fiindcă practic aceasta reduce orice competențe feminine la niște țâțe mari când vine vorba de avansare în carieră. McCann Erickson ar fi geniile din spatele “conceptului”. A, dacă au gândit-o într-un registru comic, într-adevăr, subiectul cancer de sân este cel mai potrivit pentru miștocăreli…
Weekend-ul ăsta am fost cu nevasta la Arsenal Park, o “unitate militară de vacanță” situată, greu de crezut, chiar în România. Lângă Orăștie, pe o suprafață de 80 de hectare se întinde un complex de vacanță de patru stele unde, chiar dacă ai rămâne o săptămână, nu ai avea cum să te plictisești vreun moment. Odată ajunși în stabiliment am uitat complet de lumea de afară și timp de două zile n-am știut ce-i ăla TV, PC sau net.
Într-un cadru natural, plin de vegetație, se găsesc locuri de cazare cu paturi amenajate în taburi sau pe afeți de tun dar și camere “normale” cu două paturi sau chiar vile de lux. Noi am fost cazați într-o așa-numită “cameră a ofițerilor” în care ne-am simțit ca acasă, având la dispoziție tot confortul necesar. Pentru prima dată după multă vreme am găsit niște perne ca lumea!
Tot parcul este plin de vehicule militare scoase din uz care contribuie din plin la senzația că te afli într-un spațiu de cazarmă.
Ce am făcut? Pe lângă multe plimbări pe jos și cu bicicletele (care sunt la liber) am profitat de amabilitatea gazdelor și ne-am bucurat de ture cu boogie-uri și mașinuțe de golf, am jucat minigolf și am fost zdruncinați într-o plimbare memorabilă cu un transportor pe șenile, bătrân da’ rău. Ne-am dat și cu tiroliana.
Mi-a plăcut în mod deosebit airsoft-ul, Arsenal Park având niște locații ideale pentru partide de airsoft. Băieții de la Airsoft Deva au adus echipamentele și au avut răbdarea să ne explice regulile. După care s-a trecut la acțiune. La final, pe lângă experiența în sine eu am avut un motiv în plus de încântare, reușind să dobor o pradă valoroasă: un exemplar din specia groparienilor. Primele două partide am reușit să scap nepușcat fiindcă ostilitățile s-au desfășurat printre niște ruine. Când vânătoarea s-a mutat în pădure, lucrurile s-au complicat. Dacă toți erau îmbrăcați în costume de camuflaj, sau oricum, măcar în culori neutre, eu zburdam printre copaci îmbrăcat în… roșu. Drept urmare cred că n-au trecut două minute și am fost executat cu două bile-n meclă.
Seara am stat în jurul unui foc de tabără uriaș (cel mai mare văzut de mine până acum) și am mâncat diverse bunătăți la grătar, udate cu bere și pălincă.
Tot respectul pentru gazde, doamna Amalia Matei (PR), domnul Marius Cristescu (unul dintre proprietarii parcului) și simpaticul Berny care s-au asigurat că “delegației” de bloggeri nu-i lipsește nimic.
Arsenal Park pare a fi din toate punctele de vedere cel mai bun loc pentru teambuilding-uri. Tot ce pot să spun este că au mai rămas atât de multe activități recreative de făcut în Arsenal Park încât la anul ne vom reîntoarce 100%, pentru cel puțin încă un weekend de “militărie”.
Mai jos postez un slideshow (click pe slideshow pentru a accesa galeria întreagă) și niște poze:
…în ouă. Poză trimisă de Daniel. Nu înțeleg ce-s chestiile alea de pe etichetă, ouă cu cioc? Adică atunci când spargi oul în tigaie riști să prăjești un pui? WTF!? Click pentru a mări.
Adăugat de Cristina
Ultimele comentarii